Când a fost împodobit primul pom de Crăciun

Sărbătorile de iarnă sunt mult aşteptate atât de cei mici, cât şi de cei mari. În perioada acestora, toată lumea se pregăteşte aşa cum ştie mai bine, iar din case nu lipseşte bradul împodobit.

 

Se spune că Nașterea Domnului trebuia celebrată an de an, iar oamenii simțeau nevoia să creeze o atmosferă festivă, de bucurie, diferită de cea din timpul anului. Pentru asta aveau nevoie de un simbol și o tradiție. Bradul a devenit simbolul, iar împodobirea lui cu ornamente, tradiția anuală.

Bradul a fost ales ca simbol pentru că, spre deosebire de alți copaci, rămâne verde și iarna. Cel mai vechi document în care se vorbește despre un brad împodobit a fost descoperit la Riga, în Lituania, și datează din anul 1510. În anul 1605 a fost înălțat primul brad de Crăciun într-o piață publică, la Strasbourg. Acesta era împodobit numai cu mere roșii. În Statele Unite ale Americii, împodobirea bradului într-un loc public a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.

În România, prima scriere despre un brad împodobit de Crăciun datează din timpul regelui Carol I, în anul 1866. La vremea aceea, în Ajun, prinții și prințesele invitate la palat împodobeau bradul după modelul german instaurat de noul rege.

Vizualizări: 469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: