Călinoiu, rugat de colegi să candideze la Senat. Ce răspunde!

Zeci de pesedişti cu funcţii l-au îndemnat în ultimele două zile pe Ion Călinoiu să lase Consiliul Judeţean Gorj şi să candideze la senat pe 25 mai, pe colegiul rămas vacant după demisia lui Toni Greblă. „Nu, nu vreau să candidez. Ar fi cel mai bun culoar pentru mine să mă duc acuma, dar stau şi mă gândesc, şi asta atârnă foarte mult. Totuşi, să laşi la jumătate chestia asta e şi o chestie de laşitate”, a declarat Ion Călinoiu, care este de 18 ani în fruntea CJ Gorj.

În opinia parlamentarilor PSD, Ion Călinoiu ar fi cel mai viabil candidat al partidului pentru câştigarea funcţiei de senator. „În momentul actual, eu îl văd ca cea mai bună variantă, pentru că discutăm de un om care trebuie să aibă cele mai mari şanse şi Ion Călinoiu este omul care într-adevăr este extrem de vizibil”, a declarat deputatul Mihai Weber. Deputatul Scarlat Iriza crede că Ion Călinoiu are nevoie de o nouă provocare, menţionând că există posibilitatea de a se uza deţinând aceeaşi funcţie o perioadă lungă de timp. „Nu ştiu ce planuri de viitor are. Dacă aş fi Ion Călinoiu, aş candida. Aceleaşi funcţii mult timp uzează şi mai trebuie şi o altă provocare”, a comentat Scarlat Iriza. Ion Călinoiu se află la şefia Consiliului Judeţean Gorj de circa două decenii.

REACTIE

Opoziţia s-ar bucura dacă Ion Călinoiu ar pleca de la Consiliul Judeţean. "Primul gest de bun simt al lui Ion Călinoiu, din ultimii 18 ani: fuge la București, ca senator. Nimic nu va șterge, însă, cei 18 ani în care, cu Călinoiu la conducerea Consiliului Județean, Gorjul s-a răsturnat cu roțile în sus, și s-a târât, și s-a tot târât…", scrie Ion Săvoiu, preşedintele Partidului Forţa Civică Gorj, pe pagina sa de facebook.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: