Călinoiu: Ordinul a fost ilegal și este suspendat

Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, a revenit marţi la serviciu, după ce instanţa i-a admis cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care îi fusese încetat mandatul. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că aşteaptă motivaţia instanţei înainte de a se decide să facă recurs.

Președintele Călinoiu a ținut să precizeze că Instituția Prefectului nu a procedat corect, deoarece nu poate fi și parte în proces și instanță supremă. ”Am spus de fiecare dată că a fost un ordin dat cu încălcarea legii. Nu pot să spun nimic mai mult decât că atunci când sunt probleme legate de respectarea legii Instituția Prefectului trebuie să-și facă treaba fără niciun fel de influență și nu poate să fie în același timp și parte din proces și instanță supremă. Adevărul a ieșit la lumină, ordinul a fost ilegal și este suspendat”, a spus Ion Călinoiu, președintele CJ Gorj.
Cât despre candidatura sa, acesta a anunțat că miercuri Comitetul Executiv al PSD va lua o decizie. ”Lucrul acesta va fi hotărât prin ședința comitetului executiv, dacă el va considera că trebuie să fac parte din lista de consilieri, voi face parte”, a spus Ion Călinoiu.

Prefectura nu ştie dacă face recurs
Instituţia Prefectului se va decide dacă va face recurs sau nu, abia după ce juriştii vor analiza motivaţia judecătorilor. ”Aşteptăm să ne fie comunicată hotărârea judecătorească şi juriştii noştri să vadă motivarea judecătorilor şi abia apoi o să vedem dacă vom face recurs sau nu. Hotărârea trebuie să ne fie comunicată în termen de 7 zile. După ce ne va fi comunicată hotărârea avem termen cinci zile să facem recurs, deci în zilele următoare vom decide ce vom face”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.
Procesul va continua însă cu judecarea pe fond a legalităţii ordinului, următorul termen fiind peste o lună. Până atunci, Călinoiu spune că are o agendă destul de încărcată. Vineri se va întâlni cu ambasadorul Marii Britanii și se va ocupa de înfrățirea Gorjului cu Raionul Sângerei din Republica Moldova.

Vizualizări: 424

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: