Călinoiu: Investiţiile Consiliului în Parcul Industrial nu sunt justificate
<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />
Fostul director al Parcului Industrial de la Bumbeşti Jiu, Marius Vlaicu, a vorbit ieri despre lipsa ajutorului Consiliului Judeţean (CJ) Gorj pentru dezvoltarea zonei şi crearea de locuri de muncă. Vlaicu spune că CJ Gorj a realizat prin firme private două proiecte, dar care nu au fost materializate. În replică, preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, a spus că respectivele proiecte aveau nevoie de o finanţare de 50 de procente, care nu era justificată. Aşadar, investiţia Consiliului, care ducea la crearea de locuri de muncă, nu era justificată.
„Conducerea Consiliului Judeţean Gorj n-a făcut nimic pentru dezvoltarea Parcului Industrial care ar fi trebuit să creeze locuri de muncă în judeţ”, a spus preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Marius Vlaicu, la Radio Infinit.
Vlaicu: CJ Gorj a făcut proiecte, dar nu le-a materializat
Marius Vlaicu a condus ani de zile Parcul Industrial şi susţine că de două ori a plătit Consiliul bani pe proiecte ce-ar fi trebuit să se finalizeze cu modernizarea acestuia, însă nimic nu s-a făcut. „Infrastructura Parcului Industrial este din anii 70, iar clădirile, din anii 90, de când au fost preluate de la Uzina Mecanică Sadu, n-au fost modernizate” spune Marius Vlaicu.
Marius Vlaicu ştie că, la Consiliul Judeţean Gorj, s-ar fi elaborat două proiecte, plătite din bani publici, pentru modernizarea Parcului Industrial, niciunul nu a fost însă materializat.
„Parcurile industriale în România au fost constituite pentru a crea locuri de muncă şi dacă finanţarea şi preocuparea era mai atentă din partea Consiliului Judeţean poate era un lucru bun pentru Gorj. Am precizat că CJ Gorj a elaborat două proiecte pentru reabilitarea zonei industriale Bumbeşti Jiu, proiecte plătite, dar care nu au fost materializate. Mă aşteptam ca atunci când s-au cheltuit acei bani să se facă ceva“, a spus Vlaicu.
Călinoiu: Investiţia nu se justifică
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, spune că Marius Vlaicu n-a avut o viziune despre dezvoltarea Parcului Industrial atunci când l-a condus. Călinoiu îi transmite liderului UNPR că nu aşa se face campanie pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, „punându-te în mijlocul drumului şi criticând în stânga şi-n dreapta”, aluzie la posibila candidatură a lui Marius Vlaicu pentru şefia judeţului.
Mai mult, Călinoiu explică faptul că acele proiecte puteau fi realizabile doar dacă erau accesate fonduri europene. Călinoiu recunoaşte că nu ar fi obţinut decât 50 la sută din finanţare, restul fiind nevoit să o asigure din banii judeţului. Preşedintele nu s-a îndurat să facă această investiţie, aşa că s-a ales praful de „zona industrială“ de la Sadu. Călinoiu consideră că investiţia nu era justificată.
„Proiectele au fost realizate pentru obţinerea finanţării. Ea trebuia să fie cofinanţată cu 50 la sută şi nu poate administraţia publică să finanţeze acţiuni economice. Nu se justifică“, a spus încheiat Călinoiu.