Calculele lui Mirel Rădoi în lupta pentru titlu!

În ultima etapă a sezonului regular, primele două clasate, FCSB şi Universitatea Craiova, se întâlnesc duminică, de la ora 20:00, pe Arena Naţională. Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, consideră că echipa sa are un atu, ţinând cont că adversarul vine după un meci jucat la mijlocul săptămânii în Europa League şi că presiunea este pe gazde la jocul de duminică.
Mirel Rădoi a simplificat calculele în lupta pentru titlu, spunând că şansele ar fi foarte mari în cazul în care Universitatea Craiova ar câştiga primele 6 meciuri din play-off.
Alexandru Cicâldău şi Luis Paradela sunt cei doi absenţi ai oltenilor pentru meciul cu FCSB de pe Arena Naţională.
„Plecăm cu un avantaj în faţa celor de la FCSB, pentru că e normal să acuze o stare de oboseală după partida de aseară. Apoi, noi am câştigat ultimul meci direct, în Cupa României, când Costel Gâlcă era antrenor şi băieţii au făcut o partidă foarte bună atunci. Cu atât mai mare trebuie să fie ambiţia noastră când jucăm cu un adversar care a avut un asemenea parcurs european şi trebuie felicitaţi cei de la FCSB. Vrem să demonstrăm şi noi că putem şi noi să ne batem cu o echipă care a jucat foarte bine în Europa League.
Ne-am făcut nişte calcule şi dacă vom câştiga primele 6 meciuri, avem şanse mari să ieşim campioni. Valoarea lotului şi tactica antrenorilor vor face diferenţa în play-off. Nu mă gândesc la arbitraje, mă gândesc că la acest meci vor veni 2,400 de olteni înflăcăraţi în tribune. Pentru noi, publicul este arbitrul şi atmosfera va fi foarte încinsă, ca în Oltenia.
Noi mergem cu gândul de a câştiga pe Arena Naţională, nu să vedem dacă putem să ciupim un egal, nu există aşa ceva, nici pentru mine şi nici pentru jucători, asta e mentalitatea pe care am găsit-o în vestiar. Nu se dă niciun premiu pentru primul loc după sezonul regular. Nu trebuie să fie presiune pe noi, suntem relaxaţi, determinaţi, să ne bucurăm de fotbal, trebuie să fie o motivaţie în plus, presiunea ar trebui să fie pe FCSB. Jucătorii sunt plătiţi să facă faţă oricărei partide. Nu înseamnă că dacă lipseşte Cicâldău, nu putem să câştigăm. Alte probleme de lot nu avem”, a declarat Mirel Rădoi.
Vizualizări: 302
Distribuie Trimite pe WhatsApp