Bătrân carbonizat într-un incendiu de vegetație

Incendiile de vegetație fac victime omenești! Un bătrân de 78 de ani, din comuna vâlceană Pietrari, a sfârșit într-un incendiu. Salvatorii sosiți la fața locului n-au mai putut decât să constate decesul.
"La fața locului s-au deplasat polițiștii, constatând că cele semnalate se confirmă. În urma incendiului, un bărbat în vârstă de 78 de ani a fost găsit decedat.
În acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
Apelul referitor la incendiul de la Pietrari a fost facut de echipajul de politie aflat la locul în care se afla victima. În acest moment se intervine pentru lichidarea incendiului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Bunești", a transmis ISU Vâlcea.
Vizualizări: 791
Distribuie Trimite pe WhatsApp