Călătoria cu autobuzul se scumpește la Târgu Jiu

Târgujienii vor scoate mai mulți bani din buzunare dacă vor să meargă cu transportul public în comun. Societatea de transport în comun din Târgu Jiu, Transloc SA, a luat decizia ca biletul să fie majorat la 3 lei, însă nu se știe exact când va fi aplicată această măsură.

Autoritățile locale din Târgu Jiu au anunțat că tariful pentru un bilet de călătorie cu mijloace de transport în comun de pe raza orașului va fi mai mare față de anul trecut. Practic, călătorii vor scoate din buzunare mai mult cu 1 leu. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că la baza acestei decizii au stat condițiile mai bune din mijloacele de transport.

”Este în momentul de față pe transparență publică o astfel de inițiativă pentru mărirea de la 2 lei la 3 lei a prețului pentru un bilet de călătorie de la societatea Transloc. În momentul în care condițiile se îmbunătățesc, peste tot în lumea asta, odată ce ai condiții mai bune și tarifele cresc. La Transloc nu am procedat așa cum se procedează la Aparegio. Prima dată mărim tarifele, iar apoi creăm condițiile. Au ajuns deja primele 11 troleibuze care sunt folosite pe raza municipiului Târgu Jiu. Anul viitor vor mai ajunge alte 9 troleibuze și era normal ca aceste tarife să fie ajustate puțin. Proiectul cu finanțare europeană presupune și cumva gestionarea mult mai eficientă a sumelor pe care le încasăm din bilete de călătorie”, a spus Marcel Romanescu.

Vizualizări: 5,536

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: