Câinii-salvamontiști, examen în stațiunea Rânca
Câinii salvamontiștilor vor intra în acțiune, în acest weekend, în stațiunea Rânca. În masivul Parâng, are loc evaluarea unităților canine de intervenție. Câinii care salvează victime din avalanșe sunt în diverse stagii de formare și, dacă vor trece examenul de la Rânca, aceștia vor merge în masivul Făgăraș, unde vor da următorul test în luna martie.
„În acest weekend la Rânca-Gorj, în masivul Parâng, în organizarea Salvamont România și Salvamont Gorj si Arges, unitățile canine de intervenție în avalanșă aflate în diverse stagii de formare inițială, se vor reuni în vederea susținerii examenului de evaluare privind nivelul de pregătire necesar accederii în etapa următoare de formare care se va desfășura în perioada 5-14 martie la Capra, în masivul Făgăraș”, a fost anunțul salvamontiștilor gorjeni.
Câinii și salvamontiștii care îi conduc trebuie să facă cea mai bună echipă ca să poată salva oameni prinși sub zăpadă. Câinele, pe lângă capacitățile de căutare în zăpadă, trebuie să știe să se deplaseze în tandem cu salvatorul, atunci când acesta este pe schiuri, să coboare cu el în rapel sau pe tiroliană, să stea pe mijloacele de deplasare motorizate ATV sau snowmobil, să nu fie agresiv și multe altele.
„Minim 5 unități canine vor fi prezente și sperăm ca, după toate etapele de evaluare și formare, să îndeplinească baremul necesar pentru a primi acreditarea de intervenție pentru căutarea în avalanșă, astfel încât să se alăture celor 14 unități canine Salvamont de intervenție acreditate, existente deja în noua județe din țara noastră”, a mai anunțat Salvamont Gorj.