„Cafeneaua Pandurii”, la stadion
Clubul Pandurii Târgu Jiu e interesat de un spațiu comercial în incinta stadionului din oraș. Gruparea sportivă țintește să deschidă o cafenea. Aceasta s-ar numi „Cafeneaua Pandurii”. Până în prezent, niciun spațiu de la stadion nu a fost închiriat. Nimeni nu s-a prezentat la licitația organizată de municipalitate.
Antrenorul celor de la Pandurii Târgu Jiu a fost cel care a dezvăluit proiectul. În curând, am putea vedea la stadion “Cafeneaua Pandurii”. „Cred că aceste spații trebuie valorificate. Noi ne dorim și știu că și conducerea clubului dorește să facă o cafenea, de exemplu, Cafeneaua Pandurii. Sperăm, în cele din urmă, să reușim acest lucru. Decât să fie spațiile goale, cred că mai bine le utilizăm. Nu trebuie să uităm totuși că Pandurii este un brand”, a spus antrenorul echipe, Călin Cojocaru.
De la inaugurare, niciun spațiu din incinta stadionului nu a fost închiriat, iar pandemia a îngreunat și mai mult încercările primăriei de a scoate bani din aceste spații construite în complexul sportiv. „Sunt extrem de atractive aceste spații. Sunt în zona zero a municipiului Târgu Jiu. În față, nu putem discuta decât de spații comerciale. În spate, acolo unde nu există vizibilitatea necesară, nu putem discuta decât de săli sportive sau altceva care se pretează pentru o astfel de activitate. Ne-am făcut calcule ca, din închirierea acestor spații, măcar să încasăm sumele necesare pentru întreținerea stadionului pe perioada celor 12 luni. Costurile, vara, sunt foarte mici, dar iarna, sunt foarte mari”, a explicat primarul Marcel Romanescu.
Primăria își va mai încerca norocul o dată. Va mai ține o licitație pentru închirierea spațiilor comerciale de la stadion. Dacă nu va trezi interes nici de această dată în rândul investitorilor, prețul va fi redus și se va licita încă o dată. (A.A.)