Cabanele din Rânca, reconectate la curent. Când se va schia

Staţiunea Rânca are curent, de marţi. Timp de trei zile, cabanierii au stat în beznă. Cei care au avut generatoare, le-au pornit, însă au rămas fără combustibil. Mulţi dintre ei au solicitat sprijinul salvamontiştilor pentru a fi în siguranţă. Salvatorii montani le-au dus hrană şi motorină să treacă noaptea cu bine. Dincolo de probleme, partea frumoasă a iernii este că se va putea schia perfect la sfârşitul acestei săptămâni, iar peisajele de la munte sunt mirifice.

Electricienii au reuşit să remedieze problemele apărute în staţiunea Rânca. Cabanele au rămas fără lumină şi fără căldură de sâmbătă noaptea şi abia marţi de dimineaţă s-a rezolvat problema. „Nu am mai văzut atâta zăpadă de foarte mulţi ani. A nins cât într-un an întreg. Eu, de exemplu, acum mă pot urca de pe zăpadă direct pe acoperiş. Atât de mare e stratul de zăpadă. Ne bucurăm că s-a rezolvat problema şi avem curent, pentru că rămăsesem fără motorină şi nu mai puteam să pornesc generatorul să facem căldură”, a spus proprietarul unei cabane din Rânca.

Cele două primării care administrează zona Rânca au trimis utilaje care să acţioneze pe drumurile laterale din staţiune. Vor avea mult de muncă pentru că zăpada viscolită depăşeşte un metru. Cu toate acestea, cabanierii dau asigurări că, la sfârşitul acestei săptămâni, staţiunea îşi va putea primi turiştii. „Se vor deschide şi pârtiile de schi. De vineri se va putea schia pe patru pârtii. Utilajele intervin să deblocheze drumurile. Este zăpadă din plin şi turiştii vor avea ce să vadă la munte”, a mai spus un alt cabanier.

Staţiunea a fost sub zăpadă mai bine de trei zile. Viscolul a spulberat zăpada şi a blocat accesul spre cabane. Mulţi turişti au rămas blocaţi în pensiuni şi au cerut sprijinul salvamontiştilor. Aceştia au dus motorină şi alimente la cabane. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Turiştii care vor să urce la munte trebuie să aibă maşinile echipate cu anvelope şi lanţuri pentru a parcurge traseul în siguranţă. 

Vizualizări: 1,660

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: