Burlan și Boza recunosc că afacerea Chișcani a fost impusă politic. Grupurile vor fi vândute. Este dosar la DNA
Complexul Energetic Oltenia are de șapte ani două grupuri pe gaze la Chișcani, în Brăila, pe care nu le-a pornit niciodată. Nicolae Ivăniși, candidat la Camera Deputaților, le-a cerut fostului și actualului director ai comaniei să explice de ce, iar Sorinel Boza și Daniel Burlan au explicat nu doar că afacerea a fost impusă politic, dar și că grupurile urmează să fie valorificate. Nicolae Ivăniși spune că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, care prevede construirea a două grupuri noi pe gaze cu 800 de milioane de euro, nu este credibil, câtă vreme grupurile de la Chișcani nu au putut fi pornite, unul fiind modernizat deja, iar celălalt având nevoie de o investiție de 40 de milioane de euro.
Subiectul Chișcani a fost ridicat de Nicolae Ivăniși, candidatul PER Gorj la alegerile parlamentare, în cadrul unei dezbateri organizate vineri de Sindicatul Liber Roșiuța, la Motru. Ridicând problema Chișcani, Nicolae Ivăniși a reușit să obțină răspunsuri interesante de la fostul și actualul manager ai CE Oltenia, prezenți și ei în sală, Sorinel Boza și Daniel Burlan. “A fost o decizie AGA, deci o decizie politică”, a spus Boza cu privire la faptul că societatea din Gorj a preluat în 2013 acele grupuri, în contul unor datorii de circa 28 de milioane de lei, plus o plată de opt milioane. “A fost o decizie AGA, în care votul a fost al acționarului majoritar”, a confirmat și Burlan, acționarul majoritar fiind Ministerul Energiei.
Nicolae Ivăniși a cerut un audit, pentru a afla cu toții cine a orchestrat această afacere și ce pierderi a avut până acum compania din Gorj, mai ales că Daniel Burlan, managerul CE Oltenia, a confirmat că există o cercetare penală în curs. “Plătește cineva pierderea asta sau rămâne așa, la diverse? Am înțeles, stă de șapte ani la CEO, nu a aprins nimeni bricheta ca să o pornească. Dacă tot nu a funcționat, ne-ați băgat-o pe gât, cine a făcut-o, care a fost interesul, cine a fost în spate? Cred că este nevoie de un audit, pentru a se stabili toate aceste lucruri”, a spus candidatul PER Gorj.
Daniel Burlan, actualul manager al CE Oltenia, a spus că hotărârea prin care compania din Gorj a preluat grupurile de la Chișcani a fost anulată acum un an de o instanță de judecată, la cererea Fondului Proprietatea, iar acum se caută soluții pentru valorificarea grupurilor și recuperarea pierderilor. În acest scop, CE Oltenia a angajat o casă de acovatură, care a propus o soluție, după cum a spus Burlan: “La ora asta s-a făcut acel audit prin care soluția propusă de ei este încheierea unui acord cu Electrocentrale Grup, de unde s-a achiziționat termocentrala, prin care să recunoască faptul că noi suntem proprietarii termocentralei, să o valorificăm. În condițiile în care ne recuperăm toate sumele pe care le-am pierdut cu ce am dat atunci, la momentul achiziției, cu ce am cheltuit de atunci, să recupereze CEO, diferența să le fie dată la Electrocentrale Grup”. Câteva milioane de euro pe an au fost costurile CE Oltenia cu salariile, paza și conservarea activelor de la Chișcani.
Candidatul PER Gorj la Camera Deputaților, Nicolae Ivăniși, crede că de la început grupurile au fost scoase din sfera grupurilor de interese de la Brăila, cu scopul de a fi vândute. “Ceva s-a întâmplat și vă spun ce. Cineva a vrut să o ia, dar a fost probabil cearta pe șpagă, specifică românilor. În 2015 au vrut să o cumpere niște olandezi? Au avut scrisoare de intenție sau nu? Obiectivul nostru de interes național a stat să putrezească acolo și nu au mai putut nici ei să mai vândă. De aia nu suntem credibili când le spunem oamenilor că vom face noi grupuri pe gaze la Turceni, la Ișalnița, ne costă 800 de milioane de euro. Dacă noi nu am putut să îl facem pe ăla de 40 de milioane, le facem pe astea de 800?”, a spus Ivăniși la dezbatere.
De altfel, fostul manager Sorin Boza, prezent în sală, a confirmat faptul că au fost făcute mai multe evaluări în vederea valorificării grupurilor, dar și că în urmă cu câțiva ani a fost o intenție a unor olandezi să prea grupurile.
“Avem trei-patru evaluări să o vindem. A venit o singură companie acum patru ani, dacă îmi amintesc, care a fost interesată, au venit, au discutat și au plecat. Am încercat să o dăm la Romgaz, să o dăm la Electrica, să o dăm oricărei companii românești care să o preia, care avea mai multă forță decât noi. Nimeni nu a fost interesat, din companiile românești, să o preia”, a spus Boza.
Ivăniși le-a spus celor prezenți în sală că în mod clar jocurile sunt făcute de alții, dar și că marile grupuri de interese pot fi ținute departe dacă gorjenii ar fi mai uniți pentru interesul lor: “Nu acuz pe nimeni de aici, pentru că decizia nu este la dvs. Sunt convins de asta. Este o sferă mult mai înaltă, dar cred că, totuși, cu un front comun am putea să punem o presiune pe tot ce înseamnă grup de interese, că despre asta discutăm, și să încercăm să mișcăm puțin lucrurile”.
Nicolae Ivăniși a candidat la alegerile locale în calitate de coordonator politic al ADN Gorj, partid care a făcut o alianță cu alte partide mici, care propun candidați pentru alegerile din 6 decembrie sub sigla PER.