Bunoaica: Minerii nu vor includerea sporurilor în salariu. Vor urma proteste!

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia nu doresc includerea sporurilor în salariu. Asta spune liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica. Sindicalistul avertizează conducerea CE Oltenia că vor urma proteste. „Voi aduce sute de oameni în faţa Complexului Energetic Oltenia”, a spus Bunoaica. Sindicatele şi administraţia se vor întâlni miercuri, 28 februarie, la masa negocierilor, iar unul dintre aspectele pe care le vor discuta va fi şi includerea sporurilor în salariu.

Reporter: Sunteţi de acord cu includerea sporurilor în salariu?

Nicu Bunoaica: Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au ieşit în mass-media şi au spus că împreună cu sindicatele au căzut de comun acord cu includerea sporurilor în salariu. Din punctul meu de vedere, trebuie ca aceste sporuri, inclusiv cel de vechime, sporul de carieră şi de condiţii deosebite, şi aici mă refer la minerit, să rămână în afara salariului, nu inclus. Energeticienii să ia acel spor de tură, de 5,5%, pentru că lucrează în aceste condiţii, plus sporul de fidelitate care li se acordă.

Rep.: Dacă s-au înţeles, mai puteţi schimba ceva?

N.B.: Bineînţeles. Nu marii sindicalişti Marciuc sau... vor lua decizii fără să întrebe oamenii. Ştiţi că anumite sporuri definesc condiţiile de muncă ale oamenilor.

Rep.: Ce se va întâmpla dacă sporurile vor fi încluse în salariu?

N.B.: Oamenii vor ieşi în stradă, vor ieşi în faţa Complexului Energetic Oltenia. Voi aduce sute de oameni în faţa complexului. Vom pierde grupa de muncă, pentru că va dispărea acest spor odată cu includerea lui în salariu. O să dispară şi acel adaos, adică prima de vacanţă care este băgată prin acel adaos lunar al cărui cuantum a fost mai mare decât este acum. Complexul Energetic are în vizor şi acele adaosuri să le includă şi pe urmă să le scoată. Vom face greve. Semnalul minerilor, am discutat şi cu cei de la Roşiuţa şi cu cei de la Lupoaia, este că oamenii nu vor acest lucru. Nici nu vor să audă de includerea lor. Dacă vor să le definească corect, adică să spună «sporul acesta şi acesta îl vor primi minerii şi celelalte sporuri le vor primi energeticienii» este ok, dar nu se doreşte includerea lor în salariu, în tarifar.

Vizualizări: 1,325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: