Boza: Sunt oameni care nu îşi doresc binele acestei companii

Preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, susţine că peste opt mii de angajaţi vor avea salarii mai mari din februarie, după primirea de noi clase de salarizare. Acesta şi-a propus să continue echilibrarea salariilor în perioada următoare, dar pe de altă parte avertizează asupra faptului că preţul certificatelor de CO2 a explodat şi va crea mari probleme energiei pe bază de cărbune.

Reporter: A fost finalizată prima etapă de creştere salarială din acest an. Ce înseamnă asta pentru salariaţii CE Oltenia?

Sorin Boza: Sunt în jur de cinci milioane de euro în plus care merg la oameni. Vedem ce mai găsim în continuare. Eu sper că paşii pe care i-am făcut anul trecut vor continua anul acesta, vom mai face şi anul viitor nişte paşi. Trebuie să se înţeleagă faptul că e greu să facem într-un an ce nu s-a făcut în zece ani. O să facem câte un pas, astfel ca în 2-3 ani să rezolvăm tot ceea ce înseamnă egalizarea, să rezolvăm ridicarea salariului minim la o valoare superioară, astfel încât să nu mai existe cineva în acest complex care să muncească pe salariul minim.

Rep.: Au fost aprobate listele cu clase de salarizare în Directorat?

S.B.: Directoratul de miercuri va aproba listele. Le-am primit din teritoriu la finalul săptămânii trecute, trebuie să facem simulări, să vedem per ansamblu bugetul cum se situează şi miercuri vom aproba în Directorat. Vrem ca oamenii noştri să simtă deja din luna februarie această creştere salarială. Sunt peste opt mii de oameni care vor beneficia de creştere. Am primit liste de la toate subunităţile, nu sunt probleme.

Rep.: Aveţi vreo ofertă pentru termocentrala de la Chişcani, Brăila?

S.B.: Nu avem încă o ofertă, sunt doar vorbe. Noi suntem pregătiţi, avem evaluările făcute. Am consultat sistemul energetic, Transelectrica, avem hârtii în care ni se spune că trebuie ca acela care va cumpăra să păstreze domeniul de activitate cel puţin zece ani de acum încolo. Este un lucru bun, pentru că nu putem să o dăm să o taie, să o facă fier vechi.

Rep.: Este CE Oltenia la limita supravieţuirii, cum a spus reprezentatul Fondului Proprietatea?

S.B.: Sunt mulţi care cântă prohodul acestei companii, societatea este stabilă, nu avem datorii restante la bănci, avem rating financiar A de la principalele bănci din România. Mergem înainte, ceea ce a apărut în presa centrală sunt doar vorbe ale unor oameni care cred că nu îşi doresc binele acestei companii. Noi suntem aici să ne asigurăm că şi anul acesta vom încheia pe profit. Poate am fost confundaţi cu Complexul Energetic Hunedoara, mulţi fac greşeala asta.

Rep.: Cât de greu va fi acest an pentru Complexul Energetic Oltenia?

S.B.: Va fi un an incredibil de greu, trebuie să rezolvăm urgent cu partea de fond forestier, avem promisiunea că până la 1-15 martie vor fi aprobate şi cele două exproprieri de la Roşia şi Jilţ. Ceea ce ne nelinişteşte astăzi este creşterea preţului la certificatele de CO2, este o surpriză nu numai pentru noi, ci pentru toţi producătorii de energie din Europa, care va afecta drastic costul de producţie.

Vizualizări: 1,419

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: