Boza: Nu vom putea majora salariile brute

Peste nici două săptămâni, sindicaliștii și administrația Complexului Energetic Oltenia se vor pune, din nou, la aceeași masă. Vor începe negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă (CCM). În prezent, este în vigoare un act adițional semnat la vechiul contract. De la 1 aprilie, minerii și energeticienii se așteaptă să obțină venituri mai mari, iar actuala conducere să reușească o egalizare a veniturilor.

Negocierile privind noul CCM vor demara la data de 15 ianuarie, iar un nou contract va fi semnat până la sfârșitul lunii martie. Sindicaliștii se declară optimiști înainte de a vedea rezultatele. Sunt convinși că vor obține creșteri de venituri pentru salariații pe care îi reprezintă. „Noi vom merge la negocieri de pe 15 ianuarie. Este clar că oamenii își doresc venituri mai mari. Vom discuta despre un nou buget, o nouă grilă de salarizare”, a declarat Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.

Adaos la salariile minerilor

Ca să nu fie afectați la buzunare, cei 13.500 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor primi un adaos lunar, până la sfârșitul lunii martie. De la începutul acestui an, contribuțiile au fost transferate de la angajator la angajat, astfel că și salariile se vor subția în unele cazuri. Nu și la CEO, dă asigurări Sorin Boza, managerul companiei energetice: „Vom face tot ce trebuie pentru ca oamenii să nu piardă din veniturile nete. Vor câștiga, în continuare, cât câștigă și acum. Nu vom putea majora salariile brute, dar le vom oferi un adaos, timp de trei luni, o primă dacă îi putem spune. Vom calcula pentru fiecare angajat în parte câți bani trebuie alocați ca să nu fie afectați de transferul contribuțiilor. Din aprilie vom avea însă alt contract”.

Vizualizări: 5,052

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: