Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 25 ianuarie 2025.

(închide)

Borza: Ciobotărică ar trebui să fie premiat, nu schimbat!

Avocatul Remus Borza, cel care a salvat Hidroelectrica de la insolvenţă şi un bun cunoscător al pieţei de energie, spune că îl susţine pe Laurenţiu Ciobotărică, despre care susţine că a fost înlăturat de la conducerea CE Oltenia pe nedrept, fiind vorba în acest caz de un abuz al procurorilor gorjeni. Borza s-a arătat revoltat de faptul că niciun director din ţară, de la alte companii energetice, nu s-a solidarizat cu Ciobotărică, după ce a fost târât în scandalul privind acordarea celor 5 salarii compensatorii lui Aurel Medințu pentru a-și da demisia. "Laurențiu Ciobotărică ar trebui să fie premiat!", a spus avocatul Remus Borza.
„Laurențiu Ciobotărică nu are nicio vină în tot acest scandal”, spune avocatul Remus Borza. Nu a făcut altceva decât să aplice o hotărâre avizată de Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia. Din contră, spune aceasta, Laurențiu Ciobotărică ar trebui să fie premiat. "Laurențiu Ciobotărică ar trebui să fie premiat şi nu târât în toată povestea aceasta. Asta deoarece, conform contractului, Aurel Medințu trebuia să plece cu 16 salarii compensatorii, deci cu mult mai mulți bani din companie. Iar el nu a făcut nimic altceva decât să negocieze și a reușit să facă o economie substanţială pentru companie, nu este vorba de niciun prejudiciu în acest caz. Este un abuz al procurorilor din Gorj. S-a negociat pentru că nu i-au găsit nimic imputabil lui Medințu, dacă ar fi căutat bine găseau suficiente motive să-l destituie. Eu aș fi găsit", a declarat Remus Borza.


"Eu îl susțin pe Laurențiu Ciobotărică"
Avocatul s-a arătat revoltat că niciun director nu l-a susţinut şi niciun acţionar, deşi nu este primul manager schimbat de la companiile energetice fără a i se imputa ceva clar. "M-a deranjat faptul că niciun director nu s-a solidarizat cu Ciobotărică. M-au contactat în ultimele zile mai mulţi directori de companii care mi-au spus că sunt bulversaţi de ceea ce se întâmplă cu Ciobotărică. Mi-au spus mie, însă public nu au curajul. Nici acţionarii companiei, mai puţin Fondul Proprietatea, care şi-a anunţat susţinerea faţă de acesta, n-au avut nicio reacţie. Numai dacă se solidarizează cu toţii se poate schimba ceva în România", a spus acesta.
Întrebat fiind dacă ar fi interesat să conducă CE Oltenia, avocatul Remus Borza a spus "Eu îl susțin pe Laurențiu Ciobotărică".
Conform avocatului, firmele de recrutare a directorilor și a supraveghetorilor sunt plătite degeaba de către companii, asta pentru că "propunerile roze, roșii, galbene, albastre, verzi" vin tot de la ministere, din sfera politicului, şi puțini sunt conducătorii de companii care nu au fost instalați pe criterii politice, deși performanțele ar trebui să fie cele care îi recomandă.


Ciobotărică, torturat
Fostul manager al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declara în decembrie anul trecut, la numirea lui Laurenţiu Ciobotărică, că acesta nu va face faţă torturii. Remus Borza a comentat şi această afirmaţie. "Laurenţiu Ciobotărică a fost torturat. Au reuşit, nu a făcut faţă torturii. Eu aş fi reuşit să fac faţă", a explicat avocatul.
Borza a comentat şi referitor la planul de disponibilizare de personal al CE Oltenia pentru anul 2016, care prevedea iniţial 2.000 de concedieri. "Eu am spus în urmă cu cinci luni că 4000-5000 de posturi ar trebui desfiinţate la Complexul Energetic Oltenia. Atunci şi ministrul s-a arătat revoltat de declaraţia mea. Da, acum se pune problema plecării a 2000 de salariaţi. Am zis să fiu eu perceput ca cel rău şi Ciobotărică să pară poliţistul bun făcând 2000 de disponibilizări. Asta este varianta cea mai soft, eu şi fi aplicat varianta hard", a mai spus avocatul.
În urma negocierilor dintre administraţia Ciobotărică şi sindicate, s-a renunţat şi la ideea celor 2.000 de concedieri, care vor fi reduse sub jumătate. Rămâne însă de văzut care va fi abordarea viitoarei conduceri a companiei.

Vizualizări: 6,367

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: