Bloc energetic închis de CE Oltenia după patru decenii

Blocul energetic nr.1 al Termocentralei Turceni va fi retras definitiv din funcţiune. În acest sens a fost întocmit un proiect de hotărâre ce va fi supus spre avizarea Adunării Generale a Acţionarilor care se va întruni în data de 12 decembrie. Este vorba de un bloc de 330 MW care a funcţionat aproape patru decenii și care este foarte uzat.

Blocul energetic a funcţionat peste 111 mii ore de la punerea în activitate, în perioada iulie 1978-decembrie 2015. A funcţionat şi în 2016, până la sfârşitul lunii martie, în baza unei hotărâri de Guvern privind asigurarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Energetic Naţional pe perioada de iarnă. Din aprilie a.c. a fost trecut în conservare.
Directoratul CE Oltenia a solicitat Consiliului de Supraveghere scoaterea din funcţiune şi retragerea din exploatare a acestui bloc energetic. Are un grad de uzură foarte mare, de peste 80%, spun cei de la CE Oltenia. "Menținerea în exploatare nu mai poate fi luată în calcul, având în vedere că blocul energetic nr.1 nu mai poate fi pus în exploatare fără realizarea investițiilor care să asigure încadrarea sub valorile limită de emisie" au arătat aceștia în nota de fundamentare.
Practic, repunerea în funcţiune a acestuia ar însemna costuri uriașe pentru CE Oltenia, care nu s-ar încadra în costurile de producere a energiei electrice. Mijloacele fixe ale grupului energetic nr.1 care nu mai pot fi folosite vor fi casate și valorificate.

Vizualizări: 2,935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: