Bătrân din Stăneşti căutat cu dronele
Localnicii şi forţele de ordine s-au mobilizat pentru găsirea unui bătrân, din comuna Stăneşti, care a plecat de acasă acum o săptămână.
Bărbatul, în vârstă de 80 de ani, este căutat de câteva zile. La această intervenţie participă şi 6 salvamontişti, alături de câini de căutare.
Speranţele de a fi găsit în viaţă sunt mici: „ E vorba de o persoană care a dispărut de mai multe zile de acasă, a fost anunţată relativ târziu pentru că au considerat că este plecat la rude în sat. Au început căutările de alaltăieri. Astăzi suntem alături de cei de la poliţie, de localnici, personal din alte structuri, în căutările care se fac în zonă. Noi participăm cu 3 drone, inclusiv cu termoviziune, cu doi câini de căutare, cu 6 salvamontişti. Încercăm să acoperim cu celelalalte structuri de intervenţie o zonă cât mai mare şi încercăm să găsim persoana dispărută. E un bărbat în vârstă, peste 80 de ani, dar avea o condiţie fizică relativ bună şi putea să parcurgă o distanţă destul de mare. Greu de spus că va fi găsit în viaţă, dar cât mai e o speranţă, continuăm căutările”, a transmis Sabin Cornoiu, directorul Salvamont.