Bătaie într-un bar
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci s-au sesizat din oficiu sâmbătă cu privire la faptul că, în seara aceleiași zile, ar fi avut loc un scandal într-un bar din localitate.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că între doi bărbați de 64 și 35 de ani, din Orașul Novaci, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi izbucnit o altercație, iar cei doi s-ar fi lovit reciproc.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente, transmite IPJ Gorj.