Bălăeţ are şanse mari să fie numit de instanţă
Noul director al CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, ar putea fi instalat șef la Clubului Sportiv Municipal printr-o decizie a instanței. Situaţia actuală în ceea ce priveşte acest nou club sportiv va fi explicată miercuri de către primarul Marcel Romanescu în cadrul unei conferinţe de presă.
Primarul Romanescu a purtat la finalul săptămânii trecute o discuție cu Robert Bălăeț, cel care a câştigat concursul de ocupare a postului de director al CSM, dar nu a fost validat de consilierii locali. Din cauza neînțelegerilor dintre primarul Marcel Romanescu și majoritatea PSD-ALDE-PSRo din Consiliul Local Târgu Jiu nu s-a realizat validarea acestui concurs, deşi au avut loc trei ședințe, rămase fără nici un rezultat.
Robert Bălăeţ nu a fost instalat ca director al noului CSM deşi s-a prezentat pentru a începe activitatea după cele 15 zile prevăzute de lege, din momentul în care a câștigat concursul, după cum a explicat primarul municipiului Târgu Jiu: „Domnul Bălăeţ s-a prezentat la Primăria Târgu Jiu pentru a semna un contract, dar din păcate nu i-am putut oferi această şansă pentru că nu pot semna un contract până nu se finalizează procedura stabilită prin hotărâre de Consiliu Local. Am purtat o discuţie, mi-a adus la cunoştinţă faptul că dânsul s-a prezentat, aşa era şi normal, ne-a înştiinţat, după ce a câştigat concursul, că doreşte să înceapă activitatea după cele 15 zile lucrătoare. Am semnat un proces verbal între noi şi dânsul prin care s-a constatat că s-a prezentat la locul de muncă şi urmează ca, în perioada următoare, după ce voi mai purta o serie de discuţii cu secretarul Municipiului Târgu Jiu şi cu Direcţia de resurse umane, să luăm o decizie. Cred că voi putea să iniţiez încă o dată Hotărârea de Consiliu Local pentru abrogarea acelui articol care, în momentul de faţă, mă pune în situaţia de a aştepta validarea concursului pentru postul de director. Să vedem dacă atunci consilierii locali vor fi de acord. Din discuţiile pe care le-am purtat, am înţeles că domnul Bălăeţ va acţiona şi Consiliul Local şi Primăria în judecată şi are şanse foarte mari să câştige în instanţă acest post şi să ne oblige să semnăm contractul, chiar dacă nu s-au respectat toate procedurile”.
CSM Târgu Jiu nu funcţionează deşi a trecut mai mult de un an de la primele discuţii privind înfiinţarea acestuia şi de la primirea avizului de funcţionare.