Autostradă închisă din cauza vântului
Traficul rutier a fost închis vineri dimineață pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza vântului puternic. Măsura a fost anunțată de Regionala de Drumuri și Poduri Brașov. „Trafic închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița”, au transmis drumarii.
Ei au mai spus că măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h.
„Există riscul real de răsturnare a camioanelor de mare tonaj, mai ales în zona viaductelor”, au precizat reprezentanții DRDP Brașov pe Facebook.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a confirmat anunțul și a specificat că traficul a fost închis pe Autostrada A1 pe tronsonul kilometric 225 – 238, între nodurile rutiere Boița și Cisnădie din județul Sibiu. Traficul este deviat către DN 1.
Tot Infotrafic a anunțat că pe DN 1H, pe tronsonul Peștiș, județul Bihor – Nușfalău, județul Sălaj, a fost instituită restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată. În zonă se acționează pentru dezăpezire.
„Înainte de a pleca în călătorie, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelope de iarnă, având în vedere avertizările meteorologice de tip Cod Roșu de vânt puetrnic și ninsori viscolite”, au precizat cei de la Infotrafic.