Aurel Popescu, distrat de „sacrificiul” lui Weber pentru Târgu Jiu

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, ştie când va fi desemnat candidatul PSD pentru alegerile locale din 2020. Popescu susţine că este prematură aruncarea vreunui candidat încă de pe acum în spaţiul public şi se declară amuzat de faptul că deputatul PSD, Mihai Weber, a folosit termenul „sacrificiu” vizavi de o eventuală candidatură la Primăria Târgu Jiu.

Reporter: Cum comentaţi declaraţia domnului Mihai Weber despre o eventuală candidatură la Primăria Târgu Jiu?

A.P.: Mă distrează termenul sacrificiu. Este într-adevăr, dacă e să facem o analiză foarte serioasă, o provocare pentru oricine şi poate că în acest fel conştientizează fiecare dintre colegii mei cât de importantă este această competiţie electorală. Totul trebuie luat foarte în serios şi tocmai de aceea facem analizele de pe acum, indiferent de persoană, indiferent de membrul PSD care intră în această evaluare. Indiferent că este domnul Mihai Weber sau Cosmin Popescu, sau Adrian Tudor sau Aurel Popescu, sau oricare dintre colegii mei care intră în acest carusel trebuie să îndeplinească acele criterii. Este o competiţie pe care eu am pierdut-o, am regretat foarte mult, dar am să mă dedic în totalitate să găsim cea mai bună formulă. PSD are suficientă forţă umană, dar ne dorim varianta cea mai bună. Nu e vorba de un sacrificiu, este vorba despre o luptă foarte serioasă.

Rep.: Dvs. mai luaţi în calcul o nouă candidatură?

A.P.: Nu ştiu, nu am mai vrut să discutăm aceste lucruri şi am stabilit cu colegii mei acest fapt. Este nevoie de linişte pentru a pregăti anul 2019, sunt două competiţii în 2019, europarlamentare şi prezidenţiale. Nu ştiu de ce se mai discută de 2020, alegeri locale şi în mod special funcţia de primar. În momentul în care aruncăm acum în luptă pentru 2020 va fi cu siguranţă ţinta tuturor atacurilor, indiferent că vorbim de partide politice, presă, cetăţeni ai municipiului Târgu Jiu şi n-ar aduce nici de departe un plus pentru candidat. Candidatul îl vom desemna, cu siguranţă, spre sfârşitul anului 2019, după ce vom vedea şi rezultatele celor două competiţii electorale.

Rep: Domnul Weber vorbea despre o reorganizare la PSD Târgu Jiu, atragerea de noi oameni...

A.P.: Îl felicit pe domnul Weber dacă vine cu nume noi în cadrul organizaţiei. Noi avem capital uman suficient de numeros şi avem oameni capabili să lupte pentru fotoliul de primar. Dacă vor veni alătri de noi şi alte nume, este un câştig pentru noi toţi, nu neaparat pentru municipiul Târgu Jiu, pentru PSD Gorj. Oricine este binevenit.

Vizualizări: 681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: