Au uitat de biserica de pe Axa Brâncuși? La fel după doi ani de la cutremur

Autorităţile din judeţul Gorj anunțau în luna februarie 2023, că în urma cutremurului cu magnitudinea de 5,7, au apărut fisuri și deteriorări semnificative la Biserica Sfinții Petru și Pavel din zona Pasarelă a Muncipiului Târgu Jiu. Chiar dacă inițial accesul enoriașilor a fot interzis la slujbe, în timp oamenii au putut să intre și să stea în biserică, chiar daca clădirea nu a fost reabilitată.
La doi ani de la cutremurele care au afectat județul Gorj, Biserica Petru și Pavel din Târgu Jiu rămâne, din păcate, în aceeași stare. Deși biserica este un simbol important al comunității locale, turnurile acesteia sunt vizibil afectate, cu crăpături semnificative care amenință integritatea structurală a lăcașului de cult. În ciuda faptului că au trecut doi ani de la evenimentele seismice, autoritățile nu au luat măsuri semnificative pentru restaurarea sau consolidarea clădirii. Aceste crăpături, care sunt din ce în ce mai vizibile pe măsură ce trece timpul, reprezintă un risc atât pentru siguranța lăcașului de cult, cât și pentru enoriașii care îl vizitează.
Mai multe lăcașuri de cult din județul Gorj au fost afectate de cutremurul puternic din luna februarie 2023, iar biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel situată pe strada Calea Eroilor din municipiul Târgu-Jiu a fost afectată la structura de rezistenţă a celor două turle dinspre faţada principală. La doi ani de la cutremur, comunitatea încă mai așteaptă ca aceste clădiri afectate să fie reparate pentru a nu mai fi un pericol.
Vizualizări: 753
Distribuie Trimite pe WhatsApp