Au prins curaj după remiza Universității Craiova cu Rapid

Fotbaliștii Universității Craiova au prins curaj după remiza cu Rapid, scor 1-1, înregistrată în etapa 29 din Liga 1. Alex Mitriță a marcat pentru trupa din Bănie, în vreme ce Jakub Hromada a fost cel care a adus egalarea pentru oaspeți în debutul reprizei secunde.

Alex Mitriță s-a declarat bucuros de faptul că reușește cel mai bun sezon al carierei chiar la echipa lui de suflet și a precizat că luni seară a jucat cu dureri, dar a vrut să fie prezent pe teren.

„E cel mai bun sezon al meu, sunt foarte bucuros că pot să fac un asemenea sezon aici, la echipa mea. Era dorința mai mare dacă eram mult mai sus, dar mergem mai departe și sper să acumulăm mai multe puncte. Nu m-am simțit bine de la meciul cu Petrolul, am tras de mine. Am o durere la aductori dar sper să o rezolv zilele viitoare.

La fiecare meci vrem să câștigăm, să dominăm. Ne va aștepta un meci greu dar am încredere în echipă. (n.r. – FC U Craiova) Nu vreau să vorbesc despre ei, eu vorbesc despre echipa mea. Suntem într-un moment bun, chiar dacă azi am luat doar un punct. Suntem din ce în ce mai bine și fizic și mental”, a declarat Alex Mitriță, după Universitatea Craiova – Rapid 1-1.

Vizualizări: 708

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: