Au murit înainte să primească tichetul social

166 de tichete sociale pentru masa caldă au fost returnate în Gorj. Este vorba despre acele tichete care erau destinate persoanelor vârstnice cu venituri mici. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu, gorjenii nu au intrat în posesia acestor carduri din diferite motive.  

”În urmă cu trei săptămâni, instituția Prefectului a distribuit 4.198 de carduri electronice pentru persoanele de pe liste, adică pentru bătrânii care au împlinit vârsta de 75 de ani și au o pensie până în 800 de lei, dar și pentru persoanele fără adăpost. Aceste carduri au fost distribuite către primării, iar din total 166 ne-au fost returnate. Fie persoanele au decedat, fie au reședință în alt județ, fie s-au mutat în străinătate”, a spus Belteu.

Belteu spune că au fost carduri care nu s-au întors, tocmai pentru faptul că anumite persoane nu au fost găsite în ziua distribuirii acestora: ”86 de carduri au rămas la primăriile din localități, tocmai pentru că persoanele nu au fost găsite la domiciliu. Au termen 60 de zile ca aceste carduri să ajungă la oameni, iar în caz contrar aceste carduri ne vor fi returnate”, a mai spus Corina Belteu.

Vizualizări: 12,274

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: