Au murit după descarcerare
Grav accident, luni seară, 2 decembrie, pe DN 1 C, în județul Cluj. Un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion. În urma impactului doi bărbați au rămas încarcerați. Au fost scoși dintre fiare de echipele de intervenție, însă, din păcate, a fost declarat decesul acestora.
”Pompierii din cadrul Detaşamentelor Dej şi 1 Cluj-Napoca intervin la un accident rutier produs pe raza localităţii Fundătura. Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion. În autoturism se află două persoane încarcerate, ambele în stare gravă. Echipajele lucrează pentru extragerea acestora. La misiune au fost mobilizate, din partea ISU Cluj, două autospeciale cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, luni seară, 2 decembrie, ISU Cluj.
Persoanele încarcerate – doi bărbaţi - se aflau în autoturism. Ambele victime au fost scoase de către echipajele de intervenţie și imediat s-a încercat resuscitarea acestora. Din păcate, rănile suferite de cei doi bărbați au fost mult prea grave, iar medicii de pe ambulanță nu au mai putut face nimic pentru ei. S-a declarat decesul.
În zona accidentului traficul a fost complet blocat.