Au înjunghiat două persoane şi au fugit
Au înjunghiat doi bărbaţi după care au fugit de la locul faptei. Poliţiştii din Rovinari au fost sesizaţi că în faţa unui bar din oraş doi bărbaţi de 31, respectiv 36 de ani au fost loviţi cu un cuţit de către doi tineri care au părăsit locul faptei cu un autoturism. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii au plecat pe urmele agresorilor. La scurt timp de la comiterea faptei au fost identificaţi doi tineri de 23, respectiv 24 de ani din Negomir şi Rovinari, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi tinerii îşi vor petrece ani buni după gratii fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, perturbarea ordinii şi liniştii publice, port ilegal de armă albă şi lovire.