Au cumpărat vite fără acte. Ce au pățit!
Amenzi mari pentru doi bărbați din Caracal, care au venit în Gorj să cumpere vite, dar fără să întocmească actele necesare. Cei doi bărbaţi, de 41 şi 27 de ani, au fost prinși în timp ce transportau cu o autoutilitară pe DJ 673 A Bolboşi trei bovine pe care le-au cumpărat din comuna gorjeană Văgiuleşti, fără a solicita de la medicul veterinar documentele prevăzute de lege.
“Conducătorul autoutilitarei, respectiv bărbatul de 41 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei, conform HG 984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru nerespectarea OUG 195/2002,Rep., privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în cuantum de 1.305 lei”, arată IPJ Gorj.
Totodată, poliţiştii au dispus măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
De asemenea, pasagerul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 200 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep., pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.