Aşteaptă cu anii să primească pământul moştenit de la părinţi

Un bărbat din Târgu Jiu aşteaptă cu anii să i se elibereze un titlu de proprietate pe un teren moştenit de la părinţi în comuna Teleşti. Soţia lui Ioan Nebel a primit, după moartea tatălui, un teren de aproape opt mii de metri pătraţi în satul Teleşti, însă nici la şapte ani de la decizia definitivă şi irevocabilă a judecătorilor nu se poate bucura de el. Reprezentanţii Primăriei Teleşti spun că va veni şi vremea când gorjeanul va fi pus în posesie. „Nu pot să spun cât de repede”, a menţionat primarul Bîldea.

Ioan Nebel şi soţia acestuia deţin un teren de 7.820 de metri pătraţi în satul Teleşti, punctul Daimac. Terenul provine dintr-o moştenire lăsată de socrul bărbatului şi nu face obiectul niciunui litigiu cu alţi proprietari, spune bătrânul. Mai mult decât atât, familia Nebel deţine hotărâre definitivă şi irevocabilă pe teren din anul 2010 şi tot de atunci ar fi trebuit pus în posesie, însă autorităţile locale se fac că nu văd aceste documente. „Pământul este al nostru, dar nu ni se dă titlu pe el. Demult a fost livadă, dar acum este împădurit natural. Acţiunea în instanţă am început-o în anul 2007 şi în 2010 am obţinut decizia definitivă şi irevocabilă. De atunci umblu pe la primărie, pe la Prefectură şi niciun rezultat. Mă plimbă de pe o zi pe alta fără să-mi elibereze titlul”, a declarat Ioan Nebel. Bărbatul spune chiar că în martie anul acesta, instituţia a dat în cele din urmă o dispoziţie prin care solicită comisiei de fond funciar de la Teleşti să refacă dreptul de proprietate, însă autorităţile locale din Teleşti tot nu se mişcă.

Primar: „Va fi rezolvat; nu pot să spun cât de repede”

Contactat telefonic, primarul Romulus Bîldea din Teleşti spune că va fi rezolvată problema, însă nu poate preciza când exact. „Am să-i rog pe jurist şi pe secretar să-l contacteze şi să facă o planificare pentru vizita în teren, să identifice terenul şi să vedem care este situaţia. Ulterior vom emite documentele ce trebuiesc înaintate către Cadastru. Toată lumea care îndeplineşte condiţiile va fi rezolvată, numai că nu pot să spun cât de repede. Toate hotărârile judecătoreşti reprezintă o prioritate”, a declarat Romulus Bîldea, primarul din Teleşti.

Vizualizări: 848

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: