Arbitri plătiți de primărie peste baremele legale
Camera de Conturi Gorj a depistat nereguli în ceea ce privește plata baremelor de arbitraj decontate de două primării.
În anul 2018, Club Sportiv Petrolul Bustuchin a achitat indemnizații de arbitraj și observatori peste cuantumul stabilit de lege pentru competițiile de nivel județean. Abaterea constatată de auditorii financiari este de 4 mii lei.
Și la Club Sportiv Internațional Bălești s-a depistat plata unor indemnizații de arbitraj peste baremele legale, în sumă totală de 10 mii lei.
În ambele cazuri, Camera de Conturi Gorj a dispus recuperarea prejudiciilor.
Echipele de fotbal Petrolul Bustuchin și Internațional Bălești activează în liga a IV-a.