Ar putea fi descoperirea secolului. Energia solară, stocată 18 ani!
Cercetatorii suedezi au anuntat ca au dezvoltat un fluid care care poate stoca energie de la soare timp de 18 ani. "Un combustibil solar termic este ca o baterie reincarcabila, dar in loc de energie electrica, se foloseste de lumina Soarelui", a declarat Jeffrey Grossman, potrivit Science Alert.
Combustibilul creat este format din molecule speciale in forma lichida formate din carbon, hidrogen si azot. Odata expuse la lumina soarelui, legaturile dintre atomi se schimba si se formeaza un izomer. Energia de la soare este captata intre legaturile chimice puternice ale izomerului si ramane acolo chiar si atunci cand molecula se raceste. Nu oricat, ci pana la temperatura camerei.
Atunci cand e nevoie de energie, fluidul este tras printr-un catalizator, care face ca molecula sa ajunga la forma sa originara, eliberand energie.
Tot acest proces este unul lipsit de emisii.
Oamenii de stiinta spera ca acest combustibil va fi util pentru incalzirea locuintelor, mai ales ca fluidul poate fi refolosit de multe ori - in cadrul testelor de 125 de ori.
Conform prognozelor oamenilor de stiinta, aceasta tehnologie va fi pe piata in circa 10 ani. (A.A.)