Anunțul lui Romanescu privind investițiile din Târgu Jiu

Primarul Marcel Romanescu a anunțat că, săptămâna viitoare, va transmite care este stadiul lucrărilor din municipiu și ce a făcut de când a început al doilea mandat de primar. 

Anunțul a însoțit câteva fotografii și informații despre o investiție în derulare la Școala Gimnazială "Constantin Săvoiu", din municipiu. Aici se construiește un corp nou de clădire. Valoarea investiției este de 7 milioane de lei. "Este vorba despre noua sală de sport, iar la etaj se va amenaja amfiteatrul. 

Avem aici în derulare lucrările finanțate din fonduri europene care prevăd modernizarea întregii unități de învățământ. S-au turnat scările și placa, iar săptămâna viitoare se toarnă stâlpii pentru etaj. Se lucrează mult mai rapid, acum că este vacanță. Valoarea acestui proiect este de 7 milioane de lei. 

De săptămâna viitoare vom întocmi o situație cu lucrările și investițiile noastre începând de la alegerile din 2020 și până în acest moment. Cred că este bine ca cetățenii să fie corect informați în această privință și mai ales despre sursele de finanțare pe care le avem la dispoziție, fie că este vorba despre bugetul local, cel de stat sau fonduri europene", a transmis primarul din Târgu Jiu.

Galerie foto


Vizualizări: 2,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: