Anna Lesko și Speak, la Motru
Petreceri în lanț la Motru. Municipalitatea se pregătește pentru Zilele Orașului. Vedeta care va încheia manifestările va fi Anna Lesko. Timp de trei zile, vor fi concerte pentru toate gusturile. Pe scenă, vor mai urca Speak, Emil Badea, Vasile Ciobanu, Roberta Crintea, Emanuel, Mariana Ionescu – Căpitănescu, Elena Hasna. Evenimentele nu au costat niciun leu.
Zilele Municipiului Motru vor avea loc în perioada 27 mai – 2 iunie. „Avem manifestări complexe care constau în activități sportive și, bineînțeles, culturale pentru toată lumea. Ultimele trei zile, vom avea spectacole de toate genurile. Vor fi pe o scenă amenajată în fața Casei de Cultură. De asemenea, vom avea terase și comerț stradal. Timp de trei zile vor fi comercianți de toate felurile, terase, parc de distracții. Anna Lesko încheie spectacolul”, a spus primarul din Motru, Gigel Jianu.
La ora 23, va fi focul de artificii. "Nu ne-a costat nimic această sărbătoare. Toate cheltuielile aparțin impresarului, organizatorului de evenimente", a mai spus primarul localității. (A.A.)