Angajații CE Oltenia, la serviciu cu bicicleta
Salariații Complexului Energetic Oltenia, care locuiesc în Turceni, vor putea merge în curând cu bicicleta la serviciu. Consiliul Județean Gorj vrea să modernizeze șoseaua care leagă orașul Turceni de termocentrală, lucrări ce presupun inclusiv realizarea unei piste de biciclete pe o distanță de șase kilometri.
Investiția presupune reabilitarea Drumului Județean 673 ce traversează mai multe localități din sudul județului. Proiectul prevede reabilitarea mai multor poduri, realizarea de piste pentru bicicliști și reabilitarea covorului asfaltic de la Slivilești până la drumul european, E 79. "Am depus și spre bucuria noastră am obținut finanţarea de la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea drumului ce leagă localitățile Slivilești, Bolboși, Borăscu, trece prin fața termocentralei Turceni, cu ieșire în DN66, un drum estimat la o valoare de 73 de milioane de lei. Să vedem valoarea după licitație. Suntem în pregătirea documentelor de licitație", a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Este vorba de reabilitarea şoselei pe o distanță de circa 30 de km. Lucrările ar putea fi demarate chiar din primăvara anului viitor, spun autoritățile județene. "Sunt 19 poduri care sunt în reabilitare. În fața termocentralei va fi o pistă de bicicliști care duce către orașul Turceni, de 6 km, și la fel, intră și reabilitarea trotuarelor din fața termocentralei către centrul orașului Turceni, în jur de 3 km. Este o veste bună, sperăm ca licitația să se desfășoare până la finalul anului iar din martie să putem să lucrăm", a mai spus șeful județului Gorj.
O dată demarate lucrările de realizare a acestei investiții vor trebui realizate în termen de doi ani.
Proiectul prevede inclusiv realizarea a 20 de stații de transport în comun, podețe, șanțuri, accese la proprietăți și montarea de noi indicatoare rutiere.