Angajat al clubului FCU Craiova, reținut de poliție
Angajatul echipei FCU Craiova care a reclamat că a fost bătut și înjunghiat în centrul Craiovei a fost reținut de poliție. În urma unei anchete, realizate după reclamarea presupuselor fapte, poliția a descoperit că agresiunea nu a existat ci a fost înscenată.
După ce poliția l-a reținut pe angajatul clubului FCU Craiova care a reclamat că a fost bătut și înjunghiat de mai mulți tineri dar de fapt și-a înscenat agresiunea, patronul Adrian Mititelu a anunțat că acesta va fi dat afară. ”În detenție, am cunoscut fel și fel de oameni. În majoritatea cazurilor, în spatele acestora, se ascunde o dramă. Am încercat să ajut cât de mult am putut. Acestei persoane, implicate în acest caz, i-am oferit șansa unui nou început. I-am oferit un loc de muncă decent plătit și multe alte lucruri necesare pentru a-și asigura existența. Din păcate, uneori, atunci când vrei sa faci bine, de fapt îți faci ție rău. Deși am fost avertizat cu privire la colaborarea cu astfel de persoane, am preferat totuși să cred că poate profita de o nouă șansă. Însă, din păcate, m-am înșelat. Individul în cauză s-a comportat cum nu se poate mai rău. Evident că un astfel de gest nu poate fi tolerat și mă dezic total de astfel de oameni. Un astfel de individ nu mai are ce căuta în curtea noastră”, a declarat Mititelu, pentru Gazeta Olteniei.
Angajatul clubului FCU Craiova 1948, care a mințit că a fost bătut și înjunghiat de suporteri ai echipei Universitatea Craiova pentru că purta însemnele formației, a fost arestat după ce poliția a descoperit pe camerele de supraveghere că nu a fost prezent acolo unde reclama ca s-u întâmplat faptele. Conform Oltenia TV, bărbatul în vârstă de 36 de ani și-ar fi înscenat toată agresiunea pentru a se apropia de patronul Adrian Mititelu, cu care a fost coleg de penitenciar.