A pornit cu o colecţie de timbre, iar acum nu mai are loc prin casă de medalii, monede, insigne, cartele telefonice, cărţi şi toate cele. Andrei Balif, ajuns la vârsta de 69 de ani, a fost toată viaţa un strângător. Nu a colecţionat însă orice, ci piese cu ajutorul cărora şi-a extins cunoştinţele în domeniul istoriei, culturii şi civilizaţiei.

Bătrânelul Andrei Balif are o reţetă pe care o recomandă celor care vor să devină colecţionari. „Prima condiţie este să îţi joace cel puţin o doagă la cap, a doua este să ai timp, iar a treia este să ai răbdare. Dacă nu ai răbdare nu poţi să faci nimic”, spune Andrei Balif. De colecţionat se poate colecţiona orice, de la fiare de călcat, pixuri, cuie, sticle până la monede foarte vechi. Piesele sunt cu atât mai interesante cu cât sunt mai vechi şi cu cât sunt mai rare. „Poate să fie o piesă nouă şi să fie rară şi atunci îi creşte şi valoarea. Dacă e vorba de monede am sute, unele şi din timpul antichităţii romane, insigne am de la începutul secolului XX, iar decoraţii la fel, de la 1877. La acestea se adaugă cartele telefonice, timbre. Medalii am vreo 1500 şi fac parte şi din Asociaţia Colecţionarilor de Insigne din România. Piesele colecţionate sunt depozitate prin toată casa, pe birouri, pe pereţi, sub pat, oriunde se pot pune”, afirmă acesta.

În timp ce unii caută bani noi, nea Balif caută bani vechi

 „E greu să aduni. Întrebăm cine are, mai facem schimb cu alţii, le mai cumpărăm. Sunt şi persoane care au rămas cu ele pe acasă, nu vor să le arunce, dar nici să le dea gratis. Atunci tranzacţionăm cu persoana respectivă să vedem dacă o putem cumpăra sau nu, că există posibilitatea să ceară nişte preţuri astronomice. Unii vor ei singuri să scape de ele şi să se îmbogăţească peste noapte din trei tinichele, crezând că cine ştie ce vechime au”, povesteşte bătrânul colecţionar. Nu de puţine ori încercările de a-şi îmbogăţi colecţia au fost ratate. „Am găsit pe cineva cu ani în urmă la Iaşi, de unde sunt eu, iar când m-am dus acolo să vorbesc cu individul respectiv şi să tranzacţionăm mi-a zis că are monede cu Petre Muşat. Eu am întrebat cât vrea pe ele, dar a zis că nu le vinde, ci vrea să facă schimb. Era pe timpul lui Ceauşescu şi cerea la schimb reviste de arhitectură americane. De unde americane, că pe vremea aia dacă aveai aşa ceva imediat veneau băieţii te întrebau ce legătură ai cu ăştia”, îşi aminteşte bătrânelul.

„Pe măsură ce trece timpul colecţia creşte“

Dar colecţionarul nu s-a supărat niciodată prea tare pentru că ştie că timpul le rezolvă pe toate. „Pe măsură ce trece timpul colecţia creşte. Trebuie să ai foarte multă răbdare pentru că într-un an îţi pot intra 100 de piese în colecţie, iar în alţi cinci ani să nu îţi intre nimic. Aceasta este o plăcere de-a mea. Sunt şi lucruri interesante, poţi învăţa foarte multe pentru că fiecare piesă reprezintă ceva. Începi să cauţi  prin enciclopedii, tabele şi aşa afli o mulţime de lucruri din istorie. Acum eu caut monedă românească din ultimii ani, care a dispărut de pe piaţă. Sunt anumite monede din 2006 şi 2008 pe care nu le mai găsesc”, povesteşte acesta. Pasiunea le-a fost transmisă şi nepoţilor săi, care îl însoţesc mai nou pe la târgurile de colecţionari ce se organizează în ţară. „Nepoţii adună şi ei insigne şi medalii, cartele telefonice, calendare mici. Am fost la o întâlnire a colecţionarilor la un târg din Deva. La sfârşitul lui iulie va fi întâlnirea pe ţară a colecţionarilor de insigne din România”, mai spune acesta.