Anchetă îngreunată în cazul profesorului care a sechestrat o fată
Ancheta în cazul profesorului de la liceul din Țicleni, care a recunoscut că a fost condamnat în tinerețe pentru că a sechestrat o fată, bate pasul pe loc. Directorul unității de învățământ a fost plecat din țară, iar inspectorii școlari nu au avut acces la documentele de angajare în cazul dascălului plătit cu ora să predea educație fizică la acest liceu. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj vor reveni la Țicleni la începutul săptămânii viitoare.
Chiar dacă au trecut zile bune de când cazul profesorului condamnat la închisoare ține prima pagină a ziarelor, situația sa este încă neclară. Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă, dar nu s-a putut investiga nimic. Directorul liceului a fost plecat în Italia, în cadrul unui proiect școlar, așa că inspectorii școlari nu au putut verifica nici contractul de muncă al profesorului Elvis Trușcă. Dascălul a recunoscut că, în urmă cu aproape 31 de ani, a fost condamnat pentru că ar fi sechestrat o fată.
Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, a trasmis că, până acum, nu s-a putut verifica niciun document de încadrare în lipsa directorului: „Dumnealui a încheiat un contract de muncă pentru plata cu ora. Situația ar fi putut fi evitată și ne dorim să fie cât mai puține astfel de incidente. Ar fi putut fi evitată prin seriozitatea cu care se realizează încadrarea la nivelul școlii și prin respectarea legislației în vigoare. Domnul Trușcă este încadrat la Liceul Țicleni. Investigația făcută de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean a fost îngreunată de faptul că domnul director nu se află în localitate și nu putem avea acces la documentele de încadrare”.
Dascălul este așteptat să ducă la Inspectorat certificatul de integritate comportamentală pe care îl va elibera Poliția. În cazul în care se va confirma un trecut pătat, atunci el nu va mai putea rămâne la catedră. „Fără discuție, dacă dumnealui nu va obține acel certificat de integritate sau Poliția va confirma toate supozițiile și faptele pe care și le-ar fi asumat, urmează să-i înceteze contractul de muncă și, evident, că nu va mai putea niciodată să lucreze cu copiii, să fie profesor cel puțin cât va rămâne în vigoare această lege care a intrat ]n vigoare în acest an. Acest certificat este gândit pentru protecția copiilor noștri și pentru a avea încredere în cei cu care lucrăm. Nu este nevoie de acest certificat doar pentru profesori, ci pentru toți angajații unei școli, personal auxiliar sau nedidactic, personal didactic, dar și pentru persoanele din organizații non-guvernamentale cu care școala desfășoară parteneriate sau activități extrașcolare”, a mai declarant Georgeta Popescu, la Gorj TV.