Anchetă în cazul târgujiencei care plimba un câine agresiv. Patrupedul avea în gură un cățeluș mort!

Poliția face investigații în cazul femeii care plimba, în lesă, un câine agresiv despre care vecinii din cartier spun că a băgat spaima în toată lumea. Imaginile surprinse de un targujian, care au ajuns și în posesia oamenilor legii, surprind momentul când patrupedul avea în gură un cățeluș pe care îl omorâse.

Referitor la acest caz, reprezentanții Poliției au transmis următoarele precizări:

"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu și Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării măsurilor legale în conformitate cu prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi", IPJ Gorj. 

Oamenii se tem ca acest câine, din rasa Bull Terrier, ar putea ataca, data viitoare un copil, mai ales că animalul este scos în parc fără botniță.

"În zona 9 Mai, această doamnă detine acest caine foarte periculos de mult timp. Il plimba in parculetul din zona, unde stau foarte multi copii si batrani. Ataca catei si din pacate in dimineata asta chiar il ucisa pe acel catel care il are in gura. Incerca o doamna sa-l apere pe bietul catel, dar nu reusi sa faca nimic fiind foarte agresiv. Putea fi un copil in locul catelului. Pacat de bietul catel", a sesizat o târgujiancă. 

Vizualizări: 2,064

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: