Anca Borduşanu, păzitoarea secretelor PSD Gorj

Purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Borduşanu, a avut vineri un comportament penibil la ultima şedinţă de camapanie a partidului înainte de alegerile pentru preşedenţia României. La întâlnirea de instruire susţinută de mai-marii organizaţiei PSD Gorj cu directorii deconcentratelor, care a avut loc într-o sală a Muzeului Judeţean, fosta jurnalistă s-a pus în faţa uşii încăperii în care se purtau discuţiile, înarmată cu un laptop, şi a pus muzică pentru ca reprezentanţii mass-media să nu audă ce se discută. Mai mult decât atât, s-a pus în faţa directorilor astfel încât să nu fie surprişi în poze. Gestul său este şi mai pensibil în contextul în care niciunul dintre directorii prezenţi la instruire nu s-a ascuns de camerele de luat vederi.

Liderii PSD Gorj au susţinut vineri o ultimă şedinţă de instruire cu directorii de instituţii înainte de alegeri. Jurnaliştii nu au fost lăsaţi de şefii partidului să asiste la discuţii. Astfel stând lucrurile, reprezentanţii mass-media au aşteptat la uşă până la încheierea discuţiilor, purtătorul de cuvânt al PSD spunând că este o şedinţă pe teme de administraţie şi politică. „Îmbină plăcutul cu utilul”, a spus Anca Borduşanu. Cum preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, vorbea destul de tare, purtătorul de vorbe al partidului a ieşit afară din sală ca să-i convingă pe jurnalişti să nu stea prin apropiere. Mai întâi i-a invitat la un suc în altă încăpere, explicându-le că acolo puteau să ia şi un loc. Pentru că jurnaliştii nu au acceptat, intuind că vrea doar să îi înlăture de la uşă, Borduşanu a încercat să facă conversaţie cu jurnaliştii punând întrebări absurde gen „Cum e vremea afară?”, de parcă se teleportase de pe Pluto sau rămăsese peste noapte la muzeu şi nu ştia cum e vremea. Văzând că nu reuşeşte să facă conversaţie cât să acopere vocea lui Ion Călinoiu, Borduşanu a găsit o modalitate ca jurnaliştii să nu mai audă ce se discută. A luat un laptop şi s-a postat în faţa sălii unde se desfăşura şedinţa, pe care a pus muzică ambientală. Borduşanu creştea sau scădea volumul melodiei în funcţie de cât de tare vorbeau şefii săi. Pe lângă asta, purtătorul de cuvânt al PSD a făcut şi pe portarul. De fiecare dată când intra sau ieşea cineva din încăpere, se asigura ca nu cumva uşa să rămână întredeschisă. Şi asta nu este tot. Borduşanu a atins maximul penibilului la finalul şedinţei. A rămas în faţa uşii şi de fiecare dată când ieşea câte un director se punea în faţa sa astfel încât să nu fie surprins de fotoreporteri sau cameramani.

 Ce directori au fost la instruire

Anca Borduşanu a căzut în ridicol mai ales că directorii prezenţi la şedinţa de partid nu s-au sfiit de prezenţa jurnaliştilor. „Din nou la şedinţă la partid”, a spus Marius Boeriu, şeful Direcţia de Sănătate Publică Gorj (DSP) Gorj. La şedinţa de instruire au mai fost prezenţi: Tiberiu Tătaru-managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi medicul Gheorghe Neaţă, Ion Işfan şi Petrică Nanu-inspectorul general şi general adjunct de la Inspectoratul Şcolar, Rodica Ghimişi-Casa de Pensii, Gheorghe Milosteanu - Medservmin, Cosmin Popescu - CE Oltenia, Gabriel Giorgi-Minprest, Romeo Chiriac-AJOFM Gorj, Cârstoc - Direcţia Silvică, Teodor Popescu-SGA Gorj, Daniel Bondoc-preşedintele CJAS Gorj, etc. La şedinţă au mai fost prezenţi primari şi foşti primari, parlamentari PSD, dar şi afaceristul Constantin Stângă supranumit în partid „Godfather”.

Ion Călinoiu a spus că directorii şi-au luat concediu de vineri până azi. „Din nou întâlnire cu staff-ul de campanie. Şi directorii sunt în concediu zilele acestea, până luni. Chiar toţi în aceaşi zi pentru că toţi stau în campanie şi îl susţin pe Victor Ponta”, a explicat jurnaliştilor Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj.

Vizualizări: 3,250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: