Amenzi pentru angajatorii din Gorj
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, în perioada 03-07 iunie 2019, un număr de 30 de controale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind aplicate sancţiuni în cuantum total de 50.000 de lei.
Cea mai mare amendă aplicată de inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Muncă Nedeclarată a însumat 5.000 de lei, fiind aplicată unui angajator din municipiul Motru pentru nerealizarea măsurilor stabilite în urma controalelor anterioare.
“Măsurile dispuse de către inspectorii de muncă au caracter obligatoriu în sarcina angajatorilor, neducerea la îndeplinire atrăgând alte sancţiuni, conform Legii 108/1999 pentru înfiinţarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată,” a declarat George Octavian Romanescu, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.