Amenințat de un client nemulțumit
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut miercuri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare.
"Acesta, la data de 16 iulie a.c., ar fi amenințat cu acte de violență, un bărbat, de 41 de ani, din localitate, pe fondul unor neînțelegeri privind repararea unui autovehicul", explică IPJ Gorj.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta.