Geam spart la o sală de jocuri
Polițiștii au reușit marți să identifice persoana care acum trei luni a spart geamul termopan de la o sală de jocuri electronice, din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de un tânăr de 19 ani din Licurici.
Fapta s-a petrecut pe 22 aprilie, în intervalul orar 06.00 - 07.00, când persoane necunoscute ar fi distrus, cu un corp dur, geamul de la ușa de acces în unitate, stabilindu-se că nu s-a pătruns în interiorul societății și nu au fost sustrase bunuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Polițiștii continuă cerectările pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale, persoana fiind cercetată în stare de libertate, anunță IPJ Gorj. (A.M.)