Amendați dacă nu-și fac curat la poartă

Cetățenii din comuna gorjeană Stejari sunt avertizați de primarul lor, Robert Păiuși. Acesta spune că cei care nu își fac curățenie în fața porții vor fi sancționați. Este vorba despre tăierea ierbii, pomii să fie curățați, dar și șanțule să fie întreținute.

Primarul din Stejari, Robert Păiuși, pune picioru-n prag și îi avertizează pe cetățeni să își facă curățenie în fața fiecărei gospodării. În caz contrar, primarul spune că vor urma sancțiuni. Acesta este revoltat pentru faptul că mulți dintre oameni nu respectă regulile de curățenie din fața porții. ”Îmi amendez și părinții dacă nu-și fac curat la poartă”, a mai afirmat acesta.

”Nu sunt un om care face acest lucru doar de dragul de a se simți bine și de a aduce plusvaloare imaginii mele pe acest subiect. Așa cum și eu am obligațiile mele, așa trebuie să înțeleagă și cetățenii că le au pe ale lor. Am încercat să aibă susținerea mea, am luat firme să facă curățenie. Am făcut o dată, de două ori, de trei ori, dar deja trebuie să înțeleagă că trebuie să-și facă curat în fața porții. Dacă asta înseamnă că acest mandat este primul și ultimul pentru mine, în a le aduce la cunoștință acest lucru, asta este. Le-am trimis nenumărate adrese, dar nu au înțeles de vorbă bună”, a spus primarul din Stejari, Robert Păiuși, la radio Infinit.

Vizualizări: 3,210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: