Alertă de pestă porcină. Ce trebuie să facă fermierii
Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Virusul acestei boli nu se transmite la om și nu afectează omul, transmit inspectorii sanitar-veterinari. Direcţia Sanitar Veterinară Gorj spune ce trebuie să facă fermierii care au suspiciuni că animalele lor sunt bolnave.
Pentru această boală nu există vaccin, nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme și gestionarea rapidă și eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile și controlul circulaţiei animalelor.
Pentru a proteja porcii din exploataţii de această boală, DSVSA Gorj recomandă respectarea următoarelor:
nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;
nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Gorj despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament specific modificat și să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.
DSVSA Gorj solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorităţi, sau DSVSA Gorj.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.