Agresat într-o benzinărie. Dosar penal pentru tentativă de omor
Un individ băut a fost reținut duminică pentru 24 de ore, după ce a agresat un bărbat într-o benzinărie din Stoina, județul Gorj. În primă fază, agresorul de 31 de ani a fost acuzat de lovire și tulburarea ordinii publice, dar după ce victima a ajuns la spital dosarul a fost preluat de procurori, care au încadrat fapta la tentativă de omor.
"Acesta (n.r. - agresorul), în urma unor discuții contradictorii, generate de consumul de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat, de 31 de ani, din comuna Stoina, în timp se aflau în zona unei stații de alimentare cu carburant, din localitate, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale", a explicat IPJ Gorj.
Ulterior, în cauză s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.