Adrian Gorun, concediat de Luminița Popescu. „E abuz și voi dovedi!”
Vremuri tulburi la Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu. Recent întoarsă în funcția de rector al unității de învățământ, Luminița Popescu a concediat șase profesori. Printre aceștia, se află și Adrian Gorun. Acesta din urmă a confirmat decizia, dar a ținut să sublinieze că Senatul UCB a anulat-o. „E abuz și voi dovedi abuzul”, a declarat Gorun, pentru Pandurul.
„Confirm că, printr-o decizie abuzivă a lui Popescu Luminița, rector pirat, s-au luat decizii încălcând legea și hotărârile Senatului. Senatul a anulat aceste decizii. Atât pot să spun”, a spus Adrian Gorun, fost președinte al Senatului UCB.
Întrebat dacă această decizie este o răzbunare, Gorun a răspuns: „Nu se discută. E abuz și voi dovedi abuzul. Să vedeți de acum câte ilegalități săvârșite de Popescu vor ieși la iveală numai pentru patru zile”.
Luminița Popescu a câștigat în instanță revenirea pe postul de rector al UCB. Acum, spun voci din universitate, "taie și spânzură". Șase profesori care ar fi fost concediați pentru că ar fi trebuit să iasă la pensie. Surse din cadrul universității vorbesc însă despre o răzbunare a actualului rector. Este de notorietate războiul public dintre ea și Adrian Gorun după ce, inițial, Gorun a fost cel care a susținut-o pe Luminița Popescu pe postul de rector.
Adrian Gorun și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului UCB, în luna aprilie, și a rămas președinte al Fundației UCB.
Luminița Popescu nu a putut fi contactată pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la deciziile din această săptămână.