Acuză o cântăreață că i-a rupt mâna. Replică: “I-a dislocat proteza de la silicon”
O cunoscută cântăreață din Gorj este acuzată de o vecină că i-a rupt mâna cu un par. În replică, soțul cântăreței spune că aceasta din urmă a avut de suferit, pentru că i-a fost dislocată proteza de la silicon.
Cântăreața implicată în incident este Teodora Pană, iar cea care o reclamă este o femeie de 51 de ani, angajată a Complexului Energetic Oltenia. Scandalul ar fi pornit de la faptul că fiul cântăreței a mângâiat o pisică, iar Teodora Pană i-ar fi atras atenție că este “împuțită” și că se umple de purici.
Salariata CE Oltenia a spus la Radio Târgu Jiu că a urmat un schimb de replici, în urma căreia cântăreața s-ar fi enervat. “I-am spus că de ce vorbește așa, că este pisica mea și că vreau să o bag în casă. Nu știu ce a făcut, că au apucat-o dracii, știu că am flituit-o, am zis că poate are ceva de cântat și uită versurile. Am făcut-o cântăcioasă și, când a auzit, era parul ăla pus pe bancă, s-a năpustit asupra mea. Mi-a rupt mâna, mi-a dat și aici, pe picior, am o vânătaie”, a spus femeia.
Soțul Teodorei Pană a reacționat la postul de radio, spunând că soția lui a fost cea care a avut de suferit. “Nu există nicio mână ruptă, instanța o să dovedească asta. Doamna s-a luat de copiii noștri, nu știe să vorbească cu copiii”, a spus Alin Pană. El a adăugat că și soția lui a depus plângere, pentru că are o traumă la cap și i-a fost dislocată proteza la silicon. (A.M.)