Activitatea de la CNET, relocată în alte instituții de învățământ
Nemulțumire în rândul elevilor, parintilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” (CNET), care au fost informați în urmă cu câteva zile că trebuie să-și desfășoare activitatea în alte trei unități de învățământ, deoarece vor începe lucrări de reabilitare.
Erau așteptate și necesare lucrările de renovare la CNET, iar contractul de finanțare a fost semnat în 2022, finanțarea fiind de 1,5 milioane de euro. Între timp nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu le-a spus că trebuie să găsească soluții de relocare și să se mute. Până acum câteva zile.
Profesorii își strâng lucrurile din colegiu, fara sa inteleaga cum isi vor face treaba de acum inainte, pentru că odată cu începerea lucrărilor își vor desfășura activitatea la Liceul Energetic și Școala Generală “Pompiliu Marcea”, pentru o perioadă de 12 luni.