Acţiune caritabilă desfăşurată de ASCOR, filiala Târgu Jiu
Μembrii Asociaţiei Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Târgu Jiu, au organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, o activitate caritabilă pentru beneficiarii Centrului de Plasament pentru Copii din localitatea Vădeni, judeţul Gorj. Cu acest prilej, reprezentanţii ASCOR Târgu Jiu le-au oferit daruri, constând în produse alimentare.
„Voluntariatul este forma cea mai simplă prin care poți să oferi sau să întorci un bine. Ghidați de aceste cuvinte, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, și sprijinul oamenilor de bine, am hotărât să ne revedem cu prietenii din «Centrul de Plasament pentru Copii» din zona Vădeni. Centrul condus de domnul Torop Sorin a devenit pentru noi un loc familiar pentru că, de mai bine de un an de zile, desfășurăm numeroase activități cu tinerii din acest centru și ne bucurăm laolaltă cu ei. De fiecare dată, copiii ne primesc cu mare dragoste și cu bucurie, iar noi ne încărcăm sufletește cu emoția și entuziasmul lor”, a subliniat Georgiana Popescu, preşedinta ASCOR Târgu Jiu.
De-a lungul timpului, filiala din Târgu Jiu a Asociaţiei Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români a organizat numeroase acţiuni caritabile, atât pentru copiii din centrele de plasament, cât şi pentru persoane aflate în nevoie sau pacienţi spitalizaţi, prin campanii de donare de sânge. Prin intermediul campaniilor de conştientizare şi a acţiunilor umanitare, ASCOR Târgu Jiu a reuşit să sprijine un număr semnificativ de copii şi de familii dezavantajate social şi să creeze solidaritate în rândul oamenilor, în scop filantropic. În perioada pandemiei, aceste campanii au fost desfăşurate respectând normele sanitare în vigoare.
„Aceşti copii au nevoie de atenţie, de încurajare şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să ne revedem, să povestim, să le aducem daruri. Le mulţumim totodată tuturor semenilor care ne sprijină, pentru ca aceste momente de bucurie să aibă loc”, a adăugat Georgiana Popescu, preşedinta ASCOR Târgu Jiu.