ACS Viitorul Târgu Jiu are meci de vacanță cu ultima clasată

Etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 2 începe joi, chiar dacă Steaua și-a dorit amânarea partidei de la Galați. În play-aut ACS Viitorul Târgu Jiu va juca sâmbătă un meci de vacanță cu ultima clasată, Unirea Constanța.

După un weekend fără meci oficial, dar cu joc amical pentru majoritatea echipelor, campionatul Ligii 2 se reia cu etapa a 2-a din play-off, respectiv play-out.  Nici în această rundă nu va fi vreun joc televizat din play-out, cu toate că unul din cele șase va avea loc într-o altă zi decât restul, anunță liga2.ro.

Etapa a 2-a a play-off-ului acestei ediții de campionat începe ca prima, tot de joi, și tot cu Steaua una dintre echipele care intră pe teren. De această dată, trupa din Ghencea, liderul clasamentului, joacă în deplasare, la Galați, de la ora 20:00, cu SC Oțelul, clasata pe locul 3. Celelalte două partide ale etapei au loc vineri și duminică. Vineri, de la ora 18:00, se dispută Poli Iași – Gloria Buzău, în timp ce în ultima zi a săptămânii, de la ora 16:00, are loc partida Unirea Dej – Dinamo.

În play-out, doar cinci jocuri din cele șase au loc sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11:00. În Grupa A se joacă la București (Metaloglobus) și Slatina, iar în Grupa B partidele sunt programate la Buftea, Târgu Jiu și Dumbrăvița.

Poli Timișoara – FK Miercurea Ciuc (Grupa A) a fost mutat duminică, de la ora 11:00, deoarece sâmbătă, de la ora 13:00, pe același stadion Știința a fost pus meciul din play-off-ul primei ligi a fotbalului feminin dintre Poli Timișoara (locul 1) și Vasas Femina (locul 6, ultimul), partidă care va fi transmisă de FRF TV.

În această etapă vor sta CS Comunal Șelimbăr și Concordia Chiajna.

Program etapa 2 play-off Liga 2, sezon 2022-2023:

joi, 30 martie 2023, ora 20:00

SC Oţelul Galaţi – Steaua – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

vineri, 31 martie 2023, ora 18:00

Politehnica Iaşi – Gloria Buzău – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

duminică, 2 aprilie 2023, ora 16:00

Unirea Dej – Dinamo – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

Program etapa 2 play-out Liga 2, sezon 2022-2023:

GRUPA A

sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 11:00

Metaloglobus Bucureşti – Minaur Baia Mare

CSM Slatina – Unirea Slobozia

CS Comunal Şelimbăr stă.

duminică, 2 aprilie 2023, ora 11:00

Politehnica Timișoara – FK Miercurea Ciuc

GRUPA B

sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 11:00

Progresul Spartac – FC Braşov

ACS Viitorul Târgu Jiu – Unirea Constanţa

CSC Dumbrăviţa – Ripensia Timișoara

Concordia Chiajna stă.

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: