Acroșat de un șofer băut
Un eveniment rutier fără victime a avut loc marți pe raza comunei Țânțăreni din județul Gorj. "Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 - Țânțăreni, din direcția comunei Turburea în direcția orașului Filiași, ar fi acroșat un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din orașul Turceni", arată IPJ Gorj.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 56 de ani, a rezultat o concentrație de 1,11mg/l alcool pur in aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Și la Târgu Jiu, pe raza localității Iezureni, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. "Polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 65 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 din direcția localității Curtișoara către municipiul Târgu Jiu, la intersecția cu DE 79 Iezureni, a efectuat viraj la stânga, ieșind în afara părții carosabile", transmite IPJ Gorj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Miercuri, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 55 Cursaru, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.